Pericolele din guma de mestecat

Guma de mestecat agraveaza gastritele si ulcerele gastrice daca este consumata pe stomacul gol. In acelasi timp, daca se fac excese, indulcitorii artificiali din guma incetinesc cresterea in cazul copiilor si provoaca tulburari ale sistemului nervos.

Guma de mestecat nu poate inlocui pasta de dinti, insa poate fi folosita pentru igiena dentara imediat dupa masa, atunci cand periuta nu ne este la indemana. Inca din anii ’30, cercetatorii americani au aratat ca guma de mestecat relaxeaza muschii si ajuta la inlaturarea stresului. Dar in cantitati mari, guma poate fi periculoasa pentru sanatate. Cele mai multe acuzatii i se aduc gumei de mestecat cu zahar, stiut fiind ca zaharul contribuie la aparitia cariilor. Nici guma fara zahar nu este lipsita de pericol daca se consuma frecvent.

Asociatia stomatologilor din Statele Unite recomanda guma de mestecat fara zahar, consumata insa cu moderatie. Si aceasta deoarece guma fara zahar contine fenilalanina, un aminoacid care intra in componenta aspartamului (indulcitor artificial). Studiile americanilor au aratat ca, in organism, fenilalanina provoaca tulburari ale echilibrului hormonal, afectand in special copiii si femeile insarcinate. Printre consecintele consumului ridicat de indulcitori se numara incetinirea procesului de crestere in cazul copiilor si tulburari ale sistemului nervos.

Medicii nu recomanda mestecatul gumei pe stomacul gol, deoarece este stimulata secretia de suc gastric care irita mucoasa stomacala. Acest lucru poate contribui la dezvoltarea gastritelor, la acutizarea ulcerului gastric. Pentru a evita aceste pericole, mestecati guma numai dupa ce ati servit masa. Dar nu mai mult de 15-20 de minute, atat timp cat aceasta isi pastreaza gustul. Respectand aceste recomandari, guma ne ajuta sa ne curatam dintii de resturile alimentare, extractul de mentol inlatura mirosul neplacut al gurii, iar sucul gastric va facilita digerarea alimentelor.
Mestecatul prelungit poate provoca modificari ale muschilor faciali si duce la aparitia bruxismului (scrasnitul dintilor in timpul noptii). Studiile au mai aratat ca sorbitolul si xilitolul din gumele de mestecat distrug microorganismele si acizii care afecteaza smaltul dintilor si cauzeaza cariile.

Medicii de la Universitatea din Chicago afirma ca a mesteca guma in timp ce fumam inseamna a extrage din tigara substantele cancerigene. De asemenea, nu mestecati guma cand va aflati la volan, in timp ce cititi sau invatati pentru ca reduce capacitatea de concentrare. Explicatia: sangele nu mai ajunge la creier, se concentreaza in muschii faciali.